Codul de conduită profesională
Codul de conduită profesională stabilește norme de conduită profesională pentru angajații și colaboratorii radioului PAPRIKA. Redactorii lucrează conform deontologiei profesionale și a regulamentului de ordine interioară a radioului PAPRIKA.
Redactorii de știri și producătorii de programe trebuie să se asigure că informațiile furnizate sunt corecte, echilibrate și imparțiale. Redactorii de știri evită promovarea știrilor false și a dezinformării. Redactorii de știri vor face demersurile rezonabile pentru a verifica informațiile înainte de a fi publicate. Se asigură claritate în ceea ce privește publicitatea. Postul de Radio Paprika e liber să ia în discuție orice temă de interes public și să o abordeze din mai multe puncte de vedere.
Respectarea demnității umane constă în faptul că conținutul audiovizual evite orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, orientare sexuală, vârstă, dezabilitate, sau oricărei alte clasificări protejate de legea aplicabilă și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conținutul emisiunilor difuzate se reflectă și respectă diversitatea culturală și etnică a societății. Sunt evitate stereotipurile negative sau discriminarea pe baza originii etnice sau culturale. Invitatul într-unul dintre emisiunile de radio va fi tratat corect și cu respect. Există o responsabilitate socială care contribuie la promovarea valorilor pozitive în societate.
Protecția minorilor: Conținutul care ar putea afecta negativ dezvoltarea și binele minorilor este reglementat. Există reguli stricte în cazul programelor difuzate pentru copii, astfel nu vor conține decât grade reduse de violență fizică, verbală sau emoțională. În cadrul emisiunilor difuzate este evitat excesul de violență gratuită sau sângeroasă. Va fi evitată descrierea detaliată de tehnici, metode infracționale, tehnici suicidale, și nu vor fi utilizate imagini violente și alte elemente morbide.
De asemenea, redactorul va evita să provoace, să promoveze și să dezvolte subiecte de presă pe marginea unor evenimente morbide. Infracțiunile, crimele, terorismul, precum și alte activități crude și inumane nu trebuie încurajate sau prezentate într-un mod pozitiv.
Secretul profesional și confidențialitatea datelor caracterizează în mod obligatoriu munca redactorului.
Creativitatea și spiritul de inițiativă: redactorul caută și promovează, în permanență, formule radiofonice inovatoare. Amprenta personală a profesionistului se identifică prin stilul abordării evenimentului, selectarea invitațiilor, prin perspectiva creativă propusă în tratarea subiectului sau prin exprimare fără șabloane.
În relatarea opiniilor ascultătorilor redactorul va acționa cu bună-credință. Redactorul nu are dreptul să prezinte opinii drept fapte și are responsabilitatea pentru a separa faptele de opinii.
Redactorul va evita să se afle într-o situație de conflict de interese.
Angajații și colaboratorii RADIO PAPRIKA au obligația de a respecta dispozițiile prezentului cod de conduită profesională.
INFORMAȚII conform art. 48 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 – cu modificările și completările ulterioare și ale Deciziei C.N.A. nr. 286/2011 – privind publicarea codurilor de conduită profesională adoptate de furnizorii de servicii media audiovizuale.
